intelectualismului estetic – la Toma de Aquino

text Cristina Moraru, ilustrație Andrei Măceșanu

Toma de Aquino propune o teorie a receptivităţii estetice, care ulterior ajunge să fie adoptată ca trăsătură permanentă a filosofiei scolastice, aceea a intelectualismului estetic. Conform teoriei lui Toma de Aquino subiectul îşi instrumentează atât procesele afective cât şi procesele cognitive în receptarea frumosului. Astfel, frumosul ajunge să fie privit ca relaţie între subiect şi obiect. Înafara activării unor procese cognitive, frumosul nu poate exista ‒ aceasta fiind dependent de relaţia obiect-subiect. Intelectualismului estetic nu presupunea relativitatea frumosului ‒ acesta rămânea obiectiv, relaţionarea dintre subiect şi obiect fiind co-dependentă: înafara unui obiect capabil să genereze frumosul nu putea exista nici un subiect capabil a-l contempla, aşa cum înafara unui subiect receptor obiectul îşi pierde relevanţa estetică. Frumosul, acceptat drept cunoaştere perceptuală impunea înţelegerea şi rezonarea cu obiectul, în maniera în care obiectul ajunge să fie asimilat de subiect. Astfel, atât subiectul cât şi obiectul aveau un rol desemnat în experienţa estetică, însă spre deosebire de teoriile estetice contemporane, precum teoria expresivismului estetic care susţinea ipoteza proiectării sentimentelor subiectului asupra obiectului, teoria lui Toma de Aquino suţine ipoteza inversă, a obiectului proiectat şi asimilat de subiect.