spiritul absolut – la Hegel

text Cristina Moraru, ilustrație Andrei Măceșanu

Spiritul Absolut desemnează o entitate abstractă a filosofiei hegeliene, care se manifestă similar divinităţii, atât în privinţa expresiei filosofice a omului, cât şi în privinţa expresiei religioase şi artistice a acestuia, ce are menirea de a adecva conţinutul spiritual al expresiei umane (fie ea artistică, religioasă sau filosofică) la formă. Altfel spus, Spiritul absolut este acea entitate capabilă a adecva ideea la materie. În acest sens, Hegel identifică raporturi diferite la nivelul corespondenţei dintre Idee şi formă, estetica sa prezentând un sistem speculativ idealist în care Spritul absolut traversează toate cele trei epoci istorice: simbolismul, clasicismul şi romantismul, fiecare având formele sale particulare (arhitectura, sculptura, pictura, muzica şi poezia) a căror reuşită depinde de gradul de unitate interioară dintre Idee şi formă. În relaţie cu Spiritul Absolut, arta este doar o etapă a manifestării acestuia, care-l determină să progreseze în istorie, dizolvându-se în religie, sub forma adoraţiei şi a rugăciunii. Ulterior religia se va dizolva, la rândul ei, în filosofie, aceasta reprezentând forma finală a evoluţiei Spiritului Absolut.

În acest context, Luc Ferry, în lucrarea Homo aesteticus, vorbeşte despre o a treia istoricitate a artei, aferentă dizolvării sale în religie, teoretizând tripla istoricitate a artei drept o concretizare a adevărului în sensibil. Dacă primele două istoricităţi, care traversau curentele artistice de la simbolism la romantism şi formele particulare de artă, de la poezie la arhitectură, erau integrate esteticii, ultima păreseşte sfera esteticii, intrând în sfera religie. Pentru Luc Ferry, teza hegeliană conform căreia arta şi-a pierdut adevărul autentic poate fi analizată din două puncte de vedere. În primul rând este vorba despre necesitatea artei de a trece către o sferă superioară a spiritului şi în al doilea rând este vorba despre concepţia hegeliană conform căreia prezentul (contemporan lui Hegel) nu este favorabil artei. Spiritul are nevoia de a găsi mulţumirea în interiorul său, ca adevarată formă a adevărului, progresând de la artă la religie.